Angajaţii CFR Baia Mare se plâng de faptul că nu se doreşte îmbunătăţirea condiţiilor astfel încât călătorii să fie motivaţi să opteze pentru transportul pe căile ferate române. Asta pentru că mulţi dintre cei care sunt în conducerea acestei unităţi au firme private de transport în comun. Acuze grave aduse...
La sediul Instituției Prefectului – Județul Maramureș, subprefectul Gavriș Ardelean a avut loc o întâlnire cu reprezentanți ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș, ai Gărzii Forestiere Maramureș și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș. Ședința a fost organizată în baza adresei Ministerului Apelor și Pădurilor nr. 992/AP/13.03.2017, înregistrată...
Executivul Primăriei Baia Mare nu a reușit, după mai bine de 30 de zile de la licitația pentru deszăpezirea orașului, să desemneze un câștigător. Procedura e întârziată nepermis de mult, producând prejudicii în bugetul Băii Mari. Actualul operator, SC Drumuri și Poduri Gheorgheni, are un contract obținut prin negociere directă...
Marinel Rob este noul viceprimar cu atribuţiuni de primar al municipiului Baia Mare. Deşi a renunţat la acestea, consilierii locali l-au votat luni, 20 februarie, având posibilitatea să opteze pentru acesta sau Vida Noemi, UDMR. Consilierii PNL nu au participat la vot. După ce vineri Marinel Rob a renunţat la...
În data de 20 februarie, Secția pentru copii a Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu” a primit vizita elevilor din clasa a VII-a B de la Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” (dir. Mihai Boloș), însoțiți de profesoara de istorie Natalia Dancu, pentru a desfășura o oră deschisă legată de istoria orașului Baia...
Te astepti de la un site care distribuie stiri, sa fie corupt intr-un fel sau altul. Exista in mintea noastra momente in care ne gandim daca suntem mintiti, ori manipulati. Aici pe FocusMEDIA.ro am incercat sa ramanem drepti si sunt sigur ca cititorii au observat ca am reusit.  Oameni importanti...
Buna dimineata oameni buni. Inca de-aseara apareau reactii in mediul online, legate de deszapezirea strazilor din Baia Mare. Se postau fotografii cu strazi acoperite de zapada si toti erau mirati ca nu se vede/gaseste niciun utilaj de deszapezire. Noaptea a trecut, a mai nins la Baia Mare si durerea...
Deşi suntem la final de noiembrie, Consiliul Local şi Primăria Baia Mare nu au încheiat niciun contract pentru deszăpezire. Se pare că nimeni nu este interesat să asigure acest serviciu pentru iarna 2016-2017. În aceste condiţii conducerea Primăriei Baia Mare se gândeşte să încheie un contract de prestaţii servicii cu...
Un grav accident a avut loc în Chechiş. Un tractor s-a răsturnat în vale. Din păcate bărbatul care se afla la volanul utilajului a dispărut în apă. La căutări au participat scafandri din cadrul ISU Satu Mare. Spre locul accidentului s-au deplasat pompierii, dar şi autospeciale de prim ajutor. În...
Update: LA LOC COMANDA!!! Autoritățile sighetene, sub presiunea demersurilor inițiate de Partidul România Unită, atât la nivel local, cât și la nivel instituțional înalt, au făcut pasul înapoi, asumându-și eroarea de a stabili sărbătorirea Zilei Naționale a României, la o altă dată, cu un avans de 2 zile. Așadar, și în Sighet,...
Primarul suspendat al Baii Mari, poate fi vazut in multe zone din oras. Fiind arestat la domiciliu, s-a gandit in multele ore de meditatie, sa fie alaturi de baimarenii lui dragi, alaturi de cei pentru care nu are importanta cat ai furat, ca doar toti fura! Neputand fi prezent fizic,...
Dacă nu le-a ieșit cu deszăpezirea, municipalitatea a avut succes cu achiziția serviciului de iluminat ornamental. Firma Ilnic, cea care a împodobit orașul de sărbători în ultimii ani, a fost singura care a depus ofertă și și-a adjudecat pentru următorii 4 ani acest serviciu. Primăria a scos la licitație iluminatul...

METEO Baia Mare

Baia Mare
câțiva nori
19.5 ° C
20 °
19 °
72%
4.6kmh
20%
joi
14 °
vin
13 °
sâm
12 °
Dum
16 °
lun
15 °

AZI IN TRECUT

Evenimente care s-au întâmplat pe 31 MARTIE

1437 - A izbucnit răscoala ţărănească de la Bobîlna. 1732 - S-a născut compozitorul austriac Franz Joseph Haydn (m.31.05.1809). 1809 - S-a născut scriitorul rus N.V. Gogol ("Suflete moarte", "Taras Bulba", "Revizorul") (m.04.03.1852). 1855 - A murit scriitoarea britanică Charlotte Brontë (n.21.04.1816). 1871...

Citeste din categoria STIRI LOCALE:

24 de proiecte au fost votate de alesii judetului Maramures

În ședința ordinară de joi, 27 iulie 2017, aleșii județeni au votat 24 din cele 27 de proiecte prinse pe borderoul ordinii de zi,...

Invitatie la Strandul din Baia Mare!

AStrandul municipiului Baia Mare va asteapta in weekend-ul urmator la balaceala.  Bazinele ne asteapta pline cu plante exotice, frumos mirositoare. Iarba s-a tuns, deci puteti...

Persoane din Tăuţii Măgherăuş şi Remeţi pe Someş date în urmărite, depistate şi încarcerate...

Poliţiştii maramureşeni au acţionat pentru depistarea persoanelor date în urmărire în temeiul legii şi punerea în executare a mandatelor emise pe numele acestora.  La data...

Alături de cetăţeni, campanie de informare în Tăuţii Măgherăuş

Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu cei din cadrul Serviciului de Ordine Publică, însoţiţi de şeful Poliţiei Oraşului Tăuţii Măgherăuş,...

Raportul asupra stării economice și sociale a județului Maramureș, prezentat la ședința Comisiei de...

Ședința Comisiei de Dialog Social, care a avut loc la sediul Instituției Prefectului – Județul Maramureș miercuri, 29 martie, a avut ca prim punct...

Curs Valutar

RON - Romanian (New) Leu
EUR
4,6004
USD
3,8426
CHF
3,9882
GBP
5,1910

SCURT PE 2

Ne apropiem cu pași repezi de evenimentul preferat al primarilor din Baia Mare

Ne apropiem cu pași repezi de evenimentul preferat al primarilor din Baia Mare. Cel pentru care ne opintim puternic să aruncam în popor cu o grămadă cât mai mare de bani publici, printr-un show...

Parintele Popohaci e predicator freelancer de azi

Consistoriul Eparhial al Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia l-a caterisit. Parintele si-a pierdut sutana. I-a ramas bundita si timp liber de horit. Sa-si verifice agenda cei din Primarie si sa-i dea un telefon. Imediat e...