Victor Ponta şi Crin Antonescu au făcut marţi 29 noiembrie o vizită de lucru la Bistriţa. Discursurile liderilor USL au fost atacuri îndreptate împotriva liderilor bistriţeni ai PDL. Ponta a spus despre Ioan Oltean că este „naşul familiei mafiote”, iar Antonescu l-a comparat pe Ioan Nelu Botiş cu un pisoi.
Prin vizita de la Bistriţa, Ponta a vrut să sublinieze că social democraţii bistriţeni nu sunt singuri cu „familia mafiotă”: "Aici, bătălia se dă cu familia mafiotă condusă de Ioan Oltean. PD-L, ca orice clan mafiot, se împarte pe familii, familia Flutur, familia de la Cluj, care acum este un pic prin arest şi familia de la Bistriţa, care probabil va ajunge în închisoare foarte curând. Şi Botiş şi Liviu Rusu şi naşul lor Oltean. Este o bătălie cu o familie mafiotă plină de bani, plină de influenţă politică, la nivel local şi naţional şi, din acest punct de vedere, am venit să le spunem colegilor noştri că nu sunt singuri cu o familie mafiotă pe care trebuie s-o izgonească din judeţ" a declarat Ponta.
Nici Crin Antonescu nu s-a lăsat mai prejos şi l-a atacat pe Botiş: “Domnul Oltean arată, ca şi şeful lui Băsescu, dispreţ pentru o meserie foarte onorabilă şi foarte importantă, cea de contabil. Domnul Nicolaescu nu poate fi confundat cu domnul Ialomiţianu şi nici cu domnul Botiş. Odată că domnul Ialomiţianu vorbeşte, stă în două picioare şi vorbeşte. În al doilea rând, pentru că el nu este un pisoi, adus de ceafă, când nici n-a deschis ochii şi făcut ministru. De ce? Pentru că e omul lui Oltean”
Atacurile au continuat şi la adresa lui Augustin Zegrean, omul cu cea mai mare pensie şi cel mai mare salariu din judeţ, dar şi despre accesul la televiziunea publică a celor de la PDL şi mai nou a lui Mircea Geoană.
Liderii USL cred că sunt atacaţi pentru că sunt puternici, iar alianţa nu se va destrăma, ci va devein mai puternică.
